Faust

Editura:

39,00 lei

Autor: Categorie: Cod Produs: 9789734711529
An apariție

Nr. pagini

Colecție

stoc epuizat

Descriere

Descriere

Atunci când Goethe a numit Faust o tragedie, n-a avut în vedere nicidecum o determinare exactă a speciei dramatice. Contemporanii săi deja vorbeau de Divina Tragedia, făcând referire la poemul universal al lui Dante, căci și opera lui Goethe este un poem universal, ce-i drept în alt sens decât Divina Comedie, nu ca expresie poetică a unui cosmos obiectiv, ci ca urzeală care se trage în totalitate din subiect[…]: evocare a momentelor esențiale în dezvoltarea speciei umane, însumare enciclopedică a experiențelor ei, privire retrospectivă asupra formelor istorice ale conștiintei, dintre care Goethe nu se poate identifica cu nici una, de aici și caracterul poetic universal care combină toate speciile. În Faust revin toate formele de bază ale genului dramatic european – de la tragedia antică, misterele Evului Mediu, teatrul popular al secolului al XVI-lea și teatrul curtenesc, până la opera romantică <> a prezentului. Această diversitate dramatică se îmbină cu o complexitate liric-metrică nemaiîntâlnită. Caracterul de operă totală explică și importanța deosebită a artelor plastice și mai ales a muzicii în istoria receptării lui Faust.`
DIETER BORCHMEYER
Nu e o nimica toată să reprezinți în afară la optzeci și doi de ani ceea ce ai conceput la douăzeci de ani și să îmbraci un astfel de schelet lăuntric viu cu tendoane, carne și piele și să mai și înfășori ceea ce-i gata așezat cu niște falduri de mantou, astfel încât totul laolaltă să rămână o enigmă manifestă care să-i încânte pe oameni mereu și să le dea de furcă.

GOETHE, într-o scrisoare din 1831 către prietenul său Zetler

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Faust”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *