Descriere

Lucrarea de faţă se vrea o istorie a poeziei generaţiei ‘80 pe o perioadă de aproape patruzeci de ani. Spunem asta, pentru că ea cuprinde, pe lângă capitolele teoretice privind impunerea unui nou model ontologic şi stilistic, pe lângă etalarea poeziei gestuale, a biografismului – prima mişcare din literatura română de influenţă americană, fără rădăcini europene – şi a tehnicilor postmoderne, un număr de 120 de portrete literare ale celor mai importante voci lirice aparţinătoare celor şapte paradigme, un fel de monade ale paradigmei mari a optzecismului.

Caracterul polemic al acestei lucrări derivă în primul rând din ideea autorului că generaţia poetică ’80 are valori paradigmatice viguroase pe întreg cuprinsul ţării (fie reprezentanţi ai primului val, fie ai celui de-al doilea val, idee care se loveşte de opacitatea unor critici de top fervenţi exegeţi de optzecism şi de postmodernism românesc, căzuţi în convingerea betonardă (încă de prin 1982!) că generaţia ’80 înseamnă doar nucleul de 7-8 poeţi ai Cenaclului de luni antologaţi atunci în Aer cu diamante şi Cinci. în al doilea rând, n-am fost niciodată de acord cu ideea apariţiei unei aşa-numite generaţii ’90 şi consider poeţii apăruţi în anii nouăzeci, care au nuanţat tarele unei paradigme în desfăşurare, un fel de coadă a cometei optzeciste.

Daniel Corbu infuzează lucrării noastre un coeficient înalt de „exponenţialitate”, ea „reflectând” la vârf aventura poetică a generaţiei ‘80. El consideră generaţia’80 un fenomen poetic irepetabil în aria noastră literară. Ia în discuţie, atât în capitolele teoretice, cât şi în portrete, opera poeţilor care au contribuit la formarea paradigmei optzeciste care, unind spiritul critic cu cel sincronic, a impus, nu numai un nou model de poeticitate, clasicizat acum, ci un nou tip de discurs poetic şi (de ce nu?) cultural.