Vis cu sandale roşii

Editura:

25,00 lei

Autor: Categorie: Cod Produs: 978-973-47-2420-8

în stoc

Descriere

„O poezie a contrastelor frapante, a barocului concetto, scrie Ioana Burghel în acest volum, incitant intitulat Vis cu sandale roşii. Autoarea are o evidentă predilecţie pentru înscenările lirice, pentru naturi moarte cu oameni, spaţii şi sentimente, alcătuite cu abilitate, şi pe care numai gândul poetic le însufleţeşte. Trebuie să nu te laşi distras de aceste «tablouri goale», vagi, căci adesea apare mişcarea, dicţiunea care reordonează semnificaţiile poemului. Care, atunci când compoziţia reuşeşte, nu sunt deloc apocaliptice, ci au candori şi simplitate de poet tânăr şi autentic: «într-un oraş cu ziduri de carton/ îmi pun veşminte noi şi/ plâng/ adăpostind copilul speriat/ de fulgere». Când nu e retractilă, poeta dă curs unor umori negre, care contrapunctează perspectiva candidă asupra propriei existenţe: «am ars toate rosturile/ (poate de aceea întârzie/ celelalte zăpezi)/ nu mai e loc pentru limpezire// Dumnezeu îşi cere sângele/ înapoi». În toate, însă, sunt semne că impulsul poetic e genuin, nu mimetic, textele Ioanei Burghel respirând o încredere tonică în poezie, în forţa cuvântului.”

Răzvan Voncu

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Vis cu sandale roşii”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *