Mușcă-ți limba. Antologie de versuri
Editura: EIKON30,00 lei
An apariție | |
---|---|
Nr. pagini |
în stoc
Descriere
Poet, critic, traducător, profesor, Stanisław Barańczak (1946-2014) a absolvit studiile de filologie polonă la Universitatea din Poznań, specializându-se în teorie literară. A făcut parte din generaţia Noului Val din Polonia anilor ’70, când, în urma evenimentelor din martie 1968, s-a prefigurat clar dezacordul dintre politică şi realitatea cotidiană.
Propria creaţie poetică se caracterizează prin diversitate tematică şi prozodică.
În prima etapă, o parte semnificativă a versurilor lui Barańczak se află sub semnul poeziei politice, demonstrând forţa sugestivă a poeziei în perceperea şi transmiterea imaginilor, impactul ei social. Astăzi Barańczak este uşor altfel perceput, fiind în primul rând un poet metafizic. Spectrul bogat al atelierului său cuprinde şi sonete, elegii, imnuri, cântece de leagăn, vilanele şi diferite structuri poetice cu rădăcini în tradiţia engleză a poeziei metafizice din secolul al XVII-lea.
Muşcă-ţi limba
Nu scuipa dintr-o dată oricui gândul
ce-ţi vine pe limbă; înainte de a deschide gura,
înghite-ţi saliva amară, înainte de a spune ceva,
gândeşte-te de trei ori la soarta a) postului, b)
a temeliilor lumii, c) a tuturor celor aşezaţi;
bătut în faţă cu pumnul
cântecului de masă, muşcă-ţi limba cât mai iute,
da, tare, şi mai tare, nu deschide maxilarele,
strânge din dinţi, nu-ţi fie teamă, cel mult
o să ţi se umfle limba cu folos, încât
nu vei putea să mai bâigui niciun cuvânt
şi fără probleme o să obţii o scutire
temporară de adevăr; iar dacă pe cerul gurii
vei simţi un gust sărat, nu-ţi face griji:
cerneala roşie a furiei şi aşa nu-ţi va trece prin gură.
Produse similare
-
Corso
Autor: Adrian Popescu25,00 lei Adaugă in coș
Editura: CARTEA ROMÂNEASCĂ
Categorii: Ficțiune, Poezie
„Ce gust de zmeură are câteodată poezia lui Adrian Popescu! Citiţi-l, dacă vreţi să ştiţi la ce mă refer!” Nicolae Manolescu, Istoria literaturii române pe înţelesul celor care citesc,Produs adăugat la lista de favorite! Vezi lista de produse favoriteProdusul este deja in lista de favorite Vezi lista de produse favorite -
Opera poetică. Adrian Alui Gheorghe
Autor: Adrian Alui Gheorghe30,00 lei Adaugă in coș
Editura: CARTEA ROMÂNEASCĂ
Categorie: Poezie
Venit din Nordul lui Creangă, poetul nu intră în schema clasică de existenţă şi creaţie a bardului român dintotdeauna: genial până la 18 ani, dispărut din viaţă (sau în viaţă)Produs adăugat la lista de favorite! Vezi lista de produse favoriteProdusul este deja in lista de favorite Vezi lista de produse favorite -
Lecția despre cub (ediție bilingvă româno-franceză)
Autor: Nichita Stănescu29,00 lei Adaugă in coș
Editura: CARTEA ROMÂNEASCĂ
Categorie: Poezie
Jean-Louis Courriol, Iulian Popescu NOD 33 (În liniştea serii) Am gândit un mod atâta de dulce de a se întâlni două cuvinte încât în jos înfloreau florile şi sus înverzea iarba. Am gândit un mod atâtaProdus adăugat la lista de favorite! Vezi lista de produse favoriteProdusul este deja in lista de favorite Vezi lista de produse favorite -
Limbile vântului
Autor: Adrian Lesenciuc38,00 lei Adaugă in coș
Categorii: Ficțiune, Poezie
Cui aparţin limbile? Care le sunt rosturile? Ce vânturi le poartă prin istorie? Limbile vântului e un roman-parabolă despre insuficienţele culturii osificate, despre temeiurile identităţii şi credinţei. O poveste nebănuită leagăProdus adăugat la lista de favorite! Vezi lista de produse favoriteProdusul este deja in lista de favorite Vezi lista de produse favorite
Recenzii
Nu există încă recenzii.