Cui aparţin limbile? Care le sunt rosturile? Ce vânturi le poartă prin istorie?
Limbile vântului e un roman-parabolă despre insuficienţele culturii osificate, despre temeiurile identităţii şi credinţei. O poveste nebănuită leagă
Maiestuoasă şi puternică, metropola te cucereşte treptat, ca o licoare misterioasă care, odată sorbită, chiar dacă nu-i percepi de îndată efectul, va sfârşi, inevitabil, prin a-ţi lua în stăpânire toate
Lucia Cuciureanu şi-a gândit cartea, ne-o spune ea însăşi, „ca pe o cale ferată/ cu extrem de multe traverse”. Aceasta poate fi şi o definiţie a jurnalului, iar Goethe cu
Recenzii
Nu există încă recenzii.