Celor iubiți …

Editura:

24,00 lei

Autor: Categorie: Cod Produs: 9786067112344
An apariție

Nr. pagini

Colecție

în stoc

Descriere

„Celor iubiți este un mare roman de dragoste ( într-o vreme în care specia a devenit, la postdecembriști, trivială, frecvent pornografică). Unde este, însă iubire este și feminitate, iar autorul se va fi întrecut pe sine, zugrăvind femeia: femeia iubită, femeia care iubește. Sunt în cartea de față a lui Iuliu Ionaș ( ca și de altfel în romanele de dinainte ) chipuri, portrete de femei, de la femeia prudă ori catilinară, cu instinctul păduros și imprudent, la aceea cu pasiunea luminată de cultură și inteligență. Femeile din Celor iubiți – o Minerva, o Aneta în viața frământată, dislocată din albie ori sabotată de istorie, a lui Cornel Pădurean, apoi Veti, Anca, Lara în periplul amoros – nici acesta liniar, neagresat – al lui Nucu – nu sunt totuși numai portrete, conturate în tușe inspirate, chipuri feminine de neuitat, ele sunt deja, într-un inventar al fenomenologiei erosului feminin ( cu particularitățile ori diferențele definitorii), prototipi – exemplarele, modelele desăvârșite.”-A. I. Brumaru De același autor: Balansul punții, poezii / Viorile Vântului, poezii / Umbra durerii, poezii / Cozmeștii, roman / Ocrina, roman / Focul din nesomnul clipei, poezii / Pustiitoarea noapte, roman / Speranță și vis, poezii / Halucinantul dans, roman / Împotriva destinului, roman / Mai întâi și apoi, poezii / Între paradis și infern, roman /

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Celor iubiți …”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *